17 aug. 2014

Un om sfarsit - Giovanni Papini (recenzie)



Romanul lui Papini este unul care descrie viata spirituala a unui barbat, a unui geniu, a insasi autorului. Romanul incepe din copilarie si se termina pe la varsta de  40 de ani.
De mic, personajul principal (Papini), isi da seama ca este un copil diferit, retras, timid care isi gaseste confortul in carti. Prin carti isi creaza propriul univers si neaga realitatea, cititul ajunge o obsesie si face mari sacrificii economice pentru a putea sa isi cumpere carti, hartie si cerneala. Obsesia il duce atat de departe incat fura bani de la parinti doar pentru carti. Respirand, mancand, traind literatura, creste visand sa cunosca totul, Absolutul, Perfectul, sa duca omul de la ce crede el a fi imperfectiune la conditia de semi-zeu.
La maturitate infrangerile se aduna, prea putine reusite il coplesesc. Devine un om cunoscut, un geniu cum spune lumea, insa el se cunoaste si este inspaimantat de lipsurile lui. Se departeaza tot mai mult de realitate, spune ca scopul lui este sa duca omenirea spre marire, dar ajunge sa urasca oamenii,  sa-l dezguste prezenta lor, sa se creada superior. Singur si zdrobit rataceste, fara un scop anume. Se imbolnaveste, aproape orbeste, iar cand se uita cu teama la moarte isi da seama ca nu e gata, nu e pregatit sa moara, ca viata merita traita, cu toate mizerile ei. Consider ca titlul este eronat, trebuia sa se numeasca un om aproape sfarsit.
         Editia citita de mine este de la Polirom si are 236 de pagini. Spre deosebire de Alchimistul, toate paginile au avut rostul lor, toate capitolele au fost bine stranse intre ele, au avut un citat pe o pagina dar nu mi-au dat impresia de risipa, impresie care mi-a fost lasata de Alchimistul.
Modul de expunere al autorului mi-a placut foarte mult, scria astfel incat cititorul sa ii poate auzi vocea. Este greu de explicat, dar este un mod unic, pe care l-am intalnit la foarte putini autori, de parca citind auzi glasul autorului  care vorbeste cu tine direct ca un prieten sau un dusman, intr-un dialog aprins simtindu-i prezenta continuu.
Cea ce m-a atras cel mai mult la acest roman au fost similaritatile dintre mine si autor. In ultimele luni, am bajbait  in obscuritatea de labirint a sufletului meu, am urmat un drum ce am crezut ca este al meu, dar era doar umbra sufletului meu reflectata de un soare  rece. M-am straduit sa vad zarea, si nu am observat realitatea ce statea langa mine. Aceasta carte putea prea bine sa devina si autobiografia mea, dar din fericire nu va deveni. Doar pentru ca cineva s-a impiedicat si si-a pierdut calea nu inseamna ca si-a pierdut-o pentru totdeauna. Eu am ratacit cateva luni, Papini cativa zeci ani. Daca se poate sa ai o legatura cu o fiinta pe care nu ai intalnit-o dar o cunosti, la zeci de ani departare, eu o am cu autorul. Citind cartea, il compatimeam, alteori il uram, uneori il aprobam, alteori nu il intelegeam.
Atunci de ce nu am devenit ca el, ce am eu si el nu are. Simplu, un prieten adevarat, o familie care ma sustine, indiferent ce fac. Papini s-a departat de oameni, crezandu-se superior, eu iubesc oamenii si omenirea. Papini cauta perfectiunea, a fost un singuratic, drum pe care era sa-l urmez, dar eu am un prieten adevarat care nu m-a parasit, o familie care m-a sustinut, cand am inceput sa ma scufund. Am ajuns sa ma inec in propriile mele idei. Filozofia e o otrava dulce, dar totusi ramane o otrava. Incet imi gasesc drumul. Cu ajutorul celor dragi si cu vointa nimic nu e imposibil. Daca aveti pe cineva drag, o mama, un tata, o sora, un frate, o prietena, un prieten la care tineti, oricat de ocupat ati fi , sunati-i, dati-le un telefon, spuneti-le multumesc. Ce mult inseamna fiecare gest mic! Intr-o lume brazdata de razboaie, orgoliu,ura, vanitate si lacomie doar dragostea, prietenia si credinta ne dau puterea de a vedea peste mizerile vietii si a vedea cat de minutata este viata si cum trebuie traita in prezent alaturi de cei dragi. Pe trecut si pe viitor nu avem control, dar prin prezent punem contrui viitorul, fara sa uitam trecutul.
Incepand din aceasta recenzie am sa introduc citatul (citatele) preferate:“Sint suspendat intre cer si pamant, prea greoi ca sa ma inalt spre stele si prea eteric, ca sa scormonesc in noroi” ( un citat pe care  l-am putut folosi ca al meu pentru o perioada); “ ori un taran ori Dante – ceilalti, cu totii la o parte! “
In concluzie o carte destul de grea, nu as recomanda-o nimanui care nu are cateva notiuni de filozofie si nici celor slabi de inger. Totusi o carte perfecta pentru pesimisti si o carte pentru cei care doresc un happy-ending in orice, chiar daca finalul nu e chiar “happy” e foarte fericit fata de restul cartii.

Jurje Adrian (clasa a XII - a C)

Niciun comentariu: